luni, 21 noiembrie 2011

Oua umplute

Astazi va prezentam o reteta foarte gustoasa; este vorba de Oua umplute, care pe de o parte sunt foarte delicioase iar pe de alta parte sunt foarte atractive mai ales la o masa festiva cu fel de fel de mancaruri si aperitive. 



Ingrediente:


- 5 oua
- 2 linguri maioneza
- 1 lingurita pate de ficat de porc
- sare


Pentru decor:
rosii, gogosari, masline, frunze de patrunjel, castraveti acri,  porumb boabe, mazare boabe etc.

PREPARARE Reteta de acasa : OUA UMPLUTE

Pasul 1 Reteta de acasa : OUA UMPLUTE: Pregatirea oualelor
Pentru Reteta de acasa oua umplute inainte de toate trebuie sa fierbem ouale.


Punem ouale la fiert si din momentul in care au inceput sa clocoteasca, le lasam 6-7 minute pentru a fi siguri ca sunt fierte tari. In apa in care fierb ouale putem pune putina sare si astfel ele nu vor crapa! Daca ouale vor avea galbenusul moale nu le vom putea folosi pentru aceasta reteta. Dupa ce ouale au fost fierte, le luam de pe foc si le lasam cateva minute in apa rece pentru a se curata mai bine de coaja.


Apoi curatam ouale de coaja, le taiem in doua pe lungimea oului si le scoatem galbenusurile. Intr-un vas maruntim galbenusurile cu o furculita, adaugam putina sare si o lingurita de pate de ficat. Si amestecam. 
     
Pasul 2 Reteta de acasa : OUA UMPLUTE: Pregatirea maionezei
Urmatorul pas pentru reteta de acasa Oua umplute este pregatirea maionezei. Se poate folosi maioneza din comert sau se poate face maioneza proaspata acasa. Maioneza se prepara cel mai bine dintr-un galbenus de ou crud si un galbenus de ou fiert care se amesteca cu o lingurita de mustar si apoi se pune cate putin ulei de floarea soarelui. Se pune putin ulei si se amesteca si tot asa pana cand avem cantitatea de maioneza dorita. Daca facem mai multa maioneza (pentru a o folosi si la alte salate sau mancaruri), din cand in cand putem sa punem in maioneza putina zeama de lamaie si astfel uleiul va fi "inghitit" mai usor de catre maioneza. Maioneza poate fi facuta amestecand cu lingura de lemn sau cu mixerul. Daca faceti o cantitate mai mare de maioneza, pentru a nu fi prea gretoasa, dupa ce maioneza este gata se poate amesteca cu putin iaurt simplu. Pentru Reteta de acasa oua umplute avem nevoie de 2 linguri maioneza.

Pasul 3 Reteta de acasa : OUA UMPLUTE:  Umplerea oualelor
Dupa ce a fost pregatita maioneza, in galbenusurile amestecate cu pate si putina sare se adauga doua linguri de maioneza si se amesteca cu grija ca sa nu se taie. 

Apoi cu ajutorul unei seringi de ornat se umplu ouale si se pun pe un platou.

Pasul 4 Reteta de acasa : OUA UMPLUTE:  Decorarea oualelor umplute

Dupa ce ouale au fost umplute si puse pe platou, ele vor fi decorate cu gogosari murati, masline, frunze de patrunjel, castraveti acri si altele, in functie de imaginatia fiecaruia. Va prezint in continuare cateva "modele" simpatice si foarte atractive mai ales pentru cei mici:















Pofta Buna la Reteta de acasa : OUA UMPLUTE!

2 comentarii: